Mărește poza

Meci amical: Olympiacos Pireu - FC Viitorul Constanța 3-2

19 iunie 2019, 18:02
În primul meci de pregătire din această vară, FC Viitorul a întâlnit puternica formație Olympiacos Pireu, chiar la Atena, în fața căreia a pierdut cu 3-2. O partidă împotriva celei mai importante echipe a Greciei, de 44 de ori câștigătoare a campionatului, de 27 de câștigătoare a Cupei Greciei, cu 158 de meciuri în Champions League și în lotul căreia sunt nu mai puțin de 16 internaționali din Grecia, Senegal, Israel, Serbia, Egipt, Tunisia, Norvegia, Portugalia sau Guinea. În absența internaționalilor de tineret, Viitorul Constanța a început meciul cu un "11" inedit, în care s-a aflat un jucător născut în 2002, Darius Grosu, precum și unul născut în 2003, Roberto Mălăele, și a rulat toți cei 28 de jucătorii aflați în lot. Deși primele 45 de minute au fost foarte echilibrate, gazdele au intrat în avantaj la cabine, 2-1. Ambele echipe au mai înscris câte un gol în partea secundă, dar Viitorul a irosit apoi alte patru ocazii foarte mari în ultimele 10 minute, când a lovit inclusiv bara prin De Nooijer, în min.90.

Olympiacos - FC Viitorul 3-2 (2-1)

Au marcat: 
Manos 30, Antroutsos 32, Guilherme 55 / Ganea 34, Iancu 61

Au evoluat - Olympiacos (antrenor Pedro Martins): Tzolakis - Masouras (46 Silva), Vukovic (46 Torosidis), Papadopoulos (46 Ba), Martinis (46 Tsimikos) - Xenitidis (46 Guilherme) - Podence (46 Cuypers), Antroutsos (46 Sourlis), Marinos (46 Bruno Silva) - Manos (46 Voilis), Soldano (46 Guerrero).
FC Viitorul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Tordai  (32 Cojocaru, 60 Buzbuchi) - Grosu (46 Leca), Mladen, 046 Artean), Țîru (46 Iacob), Kuipers (46 De Nooijer) - Mălăele (24 Tucaliuc, 46 Houri), Achim (46 Bîrzu, 60 Popescu, 75 Dănuleasa), Vînă (46 Tîrcoveanu) - Eric (46 Mățan) - Calcan (46 Iancu, 82 Halep), Ganea (46 Keita, 82 Ilie).

Au arbitrat: Aristotelis Diamantopoulos - Tryfonas Petropoulos și Konstantinos Triantafyllou

FC Viitorul va reveni mâine, 20 iunie, în România, urmând să își continue perioada de pregătire la Poiana Brașov, unde va disputa alte patru partide amicale, după următorul program (toate jocurile se vor disputa la baza Campo-Verde, spre Ghimbav):
- 24 iunie: FC Viitorul - Colțea Brașov (ora 11.00) și FC Viitorul - Chindia Târgoviște (ora 18.00)
- 27 iunie: FC Viitorul - FK Csikszereda Miercurea Ciuc (ora 17.30)
- 28 iunie: FC Viitorul - FCSB (ora 11.00)
Seria partidelor de verificare se va încheia la 3 iulie, când FC Viitorul va întâlni, în deplasare, pe Cernomore Varna. Primul meci oficial va avea loc la 6 iulie, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, cu CFR Cluj, în Supercupa României.
 

Alte știri

Sponsori

Cookies

Site-ul FC Viitorul foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord