Mărește poza

Liga 1, etapa 7: FC Voluntari - FC Viitorul Constanța 0-2

19 octombrie 2020, 19:55
19 octombrie 2020, 19:55

Viitorul a obținut a doua victorie din acest sezon, 2-0 în deplasare cu FC Voluntari. 

Un meci disputat, cu multe ocazii la ambele porți, dar cu Viitorul mai prezentă, mai insistentă, care a încercat mereu să-și impună ritmul.

După câteva situații clare la poarta lui Râmniceanu, Luckassen a deschis scorul în min.66, cu care a ajuns la 4 reușite în acest campionat. Scorul final a fost stabilit de Casap în minutele de prelungire cu un șut superb de la 14m.

De remarcat că Viitorul nu a pierdut niciodată în campionat în fața echipei ilfovene în cele 13 partide disputate până acum.

Pentru formația noastră nu au putut evolua în acest meci, din diverse motive, nu mai puțin de șase jucători importanți: Chițu, Fernandez, Josemi, Ghiță, Boboc și Ganea.

Următorul meci în Liga 1 pentru FC Viitorul Constanța va avea loc duminică, 25 octombrie, de la ora 18.45, pe teren propriu, cu FC Argeș, în etapa a 8-a.

FC Voluntari - FC Viitorul Constanța 0-2 (0-0)

Au marcat: Luckassen 66, Casap 90+3

Cartonașe galbene: Gheorghe 57 / Ciobanu 29, Benzar 52, Iancu 56

Au evoluat - FC Voluntari (antrenor Mihai Teja): Râmniceanu - Costin, Balaur (46 Fl. Achim), Armaș, Vlad (87 Kocic) - Bortoneanu, De Lucas, Gheorghe - Ad. Popa (77 Grădinaru), Betancor (86 Lopes), Mailat (86 Anderson). Rezerve: Rodriguez - Ozkara, Ilie, Stoica.

FC Viitorul Constanța (manager Ruben de la Barrera): Cojocaru - Benzar, Mladen, Martinez, De Nooijer - Ciobanu (77 Artean), Gaztanaga, Matei - Iancu (61 Casap), Luckassen (90 Stoian), Mățan (90 Fernandes). Rezerve: Căbuz - Dussaut, Dobrosavlevici.

Au arbitrat: Marian Barbu (Făgăraș - Brașov) - George Neacșu (Câmpulung Muscel - Argeș) și Andrei Constantinescu (București).

Alte știri

Cookies

Site-ul FC Viitorul foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord