Supercupa României

Avem o singură strategie, și anume aceea de a încerca să devenim cei mai buni. Am adăugat în palmaresul clubului toate trofeele campionatului intern, după câștigarea Supercupei României în fața echipei CFR Cluj!  

În numai șapte ani de la accederea în Liga 1, am atins o performanță unică în România și am devenit echipa cu cea mai importantă ascensiune din fotbalul românesc. De asemenea, am mizat, încă o dată, pe ceea ce ne definește: tinerețea și dorința de a investi în producerea de jucători. Pentru prima dată în istoria fotbalului dobrogean, Constanța a cucerit titlul național, Cupa României și Supercupa României, punând în teren un lot format în proporție de peste 50% din jucători crescuți și formați la Academia Gheorghe Hagi.  

800 de constănțeni ne-au susținut pe stadionul ‘Ilie Oană’ din Ploiești, s-au bucurat la eurogolul victoriei inscris de Andrei Artean în minutul 86 și au trăit pe viu emoția pe care ne-au transmis-o campionii de la malul mării. Lotul care ne-a adus Supercupa României este format din Arpad Tordai (portar), Sebastian Mladen, Bogdan Țîru, Paul Iacob, Bradley De Nooijer (73 Bas Kuipers), Lyes Houri, Andrei Artean, Ionuț Vînă, Alex Mățan, Gabriel Iancu (61 Andreias Calcan), George Ganea (73 Marius Leca). 

Sponsori

Cookies

Site-ul FC Viitorul foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord